Turda si Câmpia Turzii - oraşe curate şi sănătoase
Dezvoltare comunitara
November 1, 2010
Turda si Câmpia Turzii - oraşe curate şi sănătoase
Romania , 2241Aglomeraţia urbană Turda-Câmpia Turzii este localizată în depresiunea omonimă, în sud-estul judeţului Cluj, fiind dezvoltată în principal pe structurile joase de relief (luncă şi terase) aparţinătoare Văilor Arieş şi Racilor (Tureni).
Teritoriul administrativ al aglomeraţiei are o suprafaţă de 11 535 ha, din care intravilanul reprezintă 1981 ha. In limitele acestui teritoriu trăiesc aproximativ 85 000 locuitori constituind una dintre cele mai mari aglomeraţii urbane din regiunea de Nord-Vest a României, în care se încadrează
Scop şi obiective
Propunerea de proiect ,,Turda şi Câmpia Turzii – oraşe curate şi sănătoase’’ vine în sprijinul populaţiei locale având ca scop îmbunătăţirea stării mediului la nivel local. Acest deziderat acoperă un segment foarte extins de subiecte astfel încât încercarea de a ameliora sau rezolva toate problemele cu care se confruntă mediul social şi sistemul environmental este o utopie. O abordare mai practică o reprezintă centrarea pe anumite segmente specifice. În acest sens proiectul vizează următoare obiective specifice:
informarea, conştientizarea şi responsabilizarea populaţiei asupra problemelor de mediu;
colectarea selectivă a deşeurilor şi valorificarea acestora;
ecologizarea arealelor critice din aria administrativă a localităţilor (parcuri şi scuaruri, zonele verzi din extravilan, spaţii utilizate frecvent ca locuri de campare);
informarea, conştientizarea şi pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă specifice regiunii (de ex: inundaţii);
identificarea şi sprijinirea persoanelor cu venituri reduse;
identificarea şi sprijinirea unor copii cu capacităţi intelectuale deosebite.
Descriere proiect
Numărul mare de locuitori coroborat cu un nivel redus de educaţie ecologică au condus la apariţia a o serie de probleme de mediu la nivel local.
Una dintre acestea se referă la deşeuri respectiv la cantităţile mari de deşeuri menajere generate şi modul lor de colectare şi depozitare. Colectarea selectivă a deşeurilor presupune depozitarea separata a deseurilor de ambalaje in functie de tipul de material (plastic, metal, sticla si hartie-carton), in containere de diferite culori (galben, verde, albastru). Necesitatea colectarii selective a deseurilor in scopul valorificarii si reciclarii acestora este sustinuta de Directivele Uniunii Europene referitoare la gestiunea deşeurilor. Deşi colectarea selectivă a deşeurilor este legiferată şi la nivel naţional şi este o soluţie la îndemâna tuturor, în multe locaţii din România, între care şi oraşele studiate autorităţile, în colaborare cu operatorii locali nu au reuşit să pună la punct un sistem viabil de colectare selectivă. În acest sens implementarea acestui proiect poate reprezenta pas important în procesul de conştientizare şi implicare responsabilă a cetatenilor, a operatorilor de salubritate şi a autorităţilor locale în dezvoltarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor de la populaţie. Prin acţiunile de informare şi educare a populaţiei vis-a vis de acestă problematică se urmăreşte sensibilizarea factorului uman cu privire la legătura dintre o gestionare corespunzatoare a deseurilor si imbunatatirea calitatii vietii. Proiectul propune aplicarea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor în diferite locaţii considerate ca fiind mari generatoare de deşeuri (instituţiile de învăţământ, parcuri şi locuri de campare intens frecventate). Prin implementarea proiectului se estimează de asemenea şi o circulaţie eficientă a acestor informaţii de la profesori, elevi şi voluntari la părinţi şi cercul de prieteni, practic o lectie de educatie ecologica impartasita de un oras intreg. Acestă situaţie va conduce la unele schimbări ale mentalitatii populatiei despre importanta mediului inconjurator cu trasmiterea noului mod de gandire generatiilor viitoare în spiritul dezvoltării durabile. Pe această secţiune proiectul va avea şi o componentă demonstrativă practica de colectare şi reciclare a deşeurilor, ale cărei rezultate vor fi mediatizate prin intermediul paginii web a proiectului.
Un alt obiectiv al proiectului se referă la ecologizarea arealelor critice din aria administrativă a oraşelor Turda şi Câmpia Turzii. În acest sens, sunt vizate parcurile şi scuarurile, zonele verzi din extravilan, spaţii utilizate frecvent ca locuri de campare şi albiile cursurilor de apă. Pentru atingerea acestui deziderat se vor purta discuţii cu directori ai unor instituţii de învăţământ şi ai ONG-urilor locale cu profil specific de activitate care a ne ajuta cu voluntari şi cu societatea de salubritate locală care va furniza saci menajeri pentru colectarea deşeurilor (acolo unde este cazul colectarea se va efectua selectiv) şi maşini pentru transportul deşeurilor.
Unul dintre factorii care au favorizat dezvoltarea aglomeraţiei urbane îl reprezintă facilităţile oferite de râul Arieş şi pârâurile afluente (terenuri plate specifice luncii şi teraselor, vecinătatea resurselor de apă etc.). Acesta este însă un schimb care are şi revers, nu de puţine pe cursurile de apă producându-se viituri urmate de inundaţii. Dacă strămutarea locuitorilor din locurile inundabile este un deziderat greu de atins, informarea, conştientizarea şi pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă induse de inundaţii ar face populaţia mai pregătită pentru un răspuns corect şi operativ în caz de astfel de evenimente, favorizând salvarea de bunuri şi chiar vieţi omeneşti.
Nivelul relativ ridicat al şomajului şi veniturile în general reduse fac ca unele categorii socio-profesionale să aibă probleme în a-şi asigura traiul cotidian. Proiectul îşi propune să vină în sprijinul lor, prin identificarea şi sprijinirea materială şi/sau financiară a persoanelor cu venituri reduse, din rândul populaţiei vulnerabile (vârstnici, copii din familii cu venit mai redus de 300 RON).
Un oraş care se vrea a fi ,,sănătos’’ nu trebuie să-şi neglijeze resursele umane. Prin intermediul proiectului se doreşte sprijinirea elevilor cu capacităţi intelectuale deosebite. Astfel, chiar şi în speranţa în care numai o parte dintre ei vor alege în viitor să locuiască şi să muncească în Turda sau Câmpia Turzii, tot este un câştig. Cel mai facil astfel de copii pot fi identificaţi printr-un contact cât mai strâns cu directorii şi diriginţii din unităţile de învăţământ de pe plan local.
Modul de diseminare a rezultatelor
Activitatea de informare şi constientizare a comunitatii locale se va realiza prin intermediul pliantelor, afişelor si prin intermediul mijloacelor media locale (ziare, radio, TV). In faza finala responsabilii de proiect în colaborare cu autorităţile locale vor realiza o prezentare publică a rezultatelor proiectului. De-a lungul derulării proiectului acesta va avea dedicată şi o pagină web care va fi permanent actualizată pentru o mai bună diseminare a rezultatelor obţinute.
Impactul asupra comunităţii
Beneficiarii proiectului vor fi populatia locală, autorităţile locale, agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zonă şi nu în ultimul rând turiştii.
In Brief
| Volunteers Needed | Duration of Service | ||
|---|---|---|---|
| Project Website | |||
| Resources Required | |||
| Contact | Prof. Univ. Dr. Ing. Alexandru Ozunu | Preferred Language | |
| Address | Str. Dr. I. Ratiu, nr 101, cod 401151, Turda | ||
| Phone | 0744-768561 | Fax | |
| Secondaru Contact | Preferred Language | ||
| Address | |||
| Phone | Fax | ||





